1900 – Istoricul sportului hipic in Bacau

Caii de la Cobale

Caii de la Cobale

Este foarte greu de stabilit perioada cand a inceput practicarea sporturilor ecvestre in zona Bacaului, dar un lucru este cert, anume ca aceste activitati au fost strict legate de existenta unui anumit tip de cal pe aceste meleaguri. La fel de sigur este ca acest tip de cal a existat in zona, ba mai mult, a fost vestit prin calitatile sale de cal de sa si cal de arme si se numea CALUL MOLDOVENESC.

Eugen Sendrea in “Istoria Municipiului Bacau” il citeaza la un moment dat pe  istoricul Cezar Uncescu, cel care in lucrarea sa “Regiunea Cobalelor la Bacau” scrie despre hergheliile de cai moldovenesti care s-ar fi aflat si in zona satului Tisa Silvestri, la est de Bacau, inca din secolul XIV. Dupa cum se stie, caii moldovenesti erau renumiti in Evul Mediu  pentru rezistenta si temperamentul lor, fiind considerati indispensabili in razboaie. (foto: Caii de la Cobale)

Legat de acesti cai vestiti, moldovenesti, unele surse afirma ca unul din cei trei armasari intemeietori ai rasei Pur Sange Englez, renumitul Byerley Turk, ar fi fost de fapt un armasar cu sange moldovenesc, predat tribut Inaltei Porti. Aceasta se intampla in jurul anului 1700.

In prima jumatate a secolului XX, s-ar parea ca au existat nuclee de cai de rasa in zona Racaciuni (cu cai Lipitani), precum si pe langa unitatile militare de cavalerie sau artilerie. Aceste nuclee au disparut insa dupa al Doilea Razboi Mondial.

In mod sigur au existat – atat in perioada interbelica, dar si imediat dupa aceea – practicanti ai sportului ecvestru, mai ales din randul ofiterilor de Cavalerie, cum ar fi: col.(r) Florin Blanarescu, ofiterul (r) Gradinescu si probabil inca multi altii pe care nu am avut onoarea sa-i cunosc.

Cat despre vestitii cai moldovenesti, acestia au disparut sau au degenerat ca rasa, ultima lovitura primind-o in perioada anilor ’50 – ’60, odata cu Cooperativizarea si Mecanizarea Agriculturii precum si prin disparitia “Cavaleriei” din Armata Romana.

Din aceste cauze, in ultimii cincizeci de ani, zona Bacaului a fost etichetata ca una din zonele “fara traditie” in Cresterea Cailor de Rasa si in Sportul Ecvestru.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.